Isla Grande din apele turcoaz

La capatul dinspre Atlantic al Canalului Panama se afla Colon, uneori cunoscut ca al doilea oras din Panama. Are insa o faima aparte care nu-l incadreaza intre atractiile turistice din zona. Este un oras saracacios, lasat in paragina, unde traiesc oameni de descendenta africana ai caror stramosi au lucrat in trecut la construirea canalului. Toata lumea cu care am vorbit in Panama ne-a sfatuit sa evitam acest oras pentru ca este nesigur; din cauza saraciei, rata criminalitatii este mare.

Cautand o plaja pe tarmul din Caraibe

Asta m-a cam descumpanit la inceput, cand imi doream sa descopar fiecare centimetru din tara asta mica si verde. M-am concentrat pe orice altceva in afara de tarmul udat de apele Marii Caraibe. Pana acum vreo trei saptamani. Mi-am zis ca din moment ce pe latura din Pacific exista numeroase plaje amenajate pentru turisti, cu siguranta trebuie sa fie un loc pe coasta Atlanticului unde sa existe plaje. Da, este arhipeleagul San Blas, insa pentru a ajunge acolo trebuie sa iei neaparat o excursie de la o agentie turistica, pentru ca drumul pana acolo nu e tocmai potrivit pentru o masina normala si sunt multe lucruri de stabilit/platit cu indigenii Guna Yala care populeaza aceste insule. Vom merge si in San Blas, unde din cate am inteles se afla Paradisul. Despre asta, cu alta ocazie.

Totusi, in afara de San Blas trebuia sa mai existe macar o plaja pe tarmul Atlanticului. Am cautat si cea mai aproape a fost Isla Grande. Am gasit-o si intr-un ghid turistic tiparit, asa incat am zis ca nu mai e cale de intors, trebuie sa mergem acolo.

Pe drum

Ne-am trezit cu noaptea in cap si la 7:04, la 20 de minute de la rasaritul soarelui, am iesit pe usa. Am setat maps-ul si ne-am pornit. Dupa vreo ora si ceva peisajul cu care eram obisnuiti a inceput sa se schimbe. La un moment dat a inceput sa ploua. Nu se poate, suntem in sezon uscat, care erau sansele? Apoi mi-am dat seama ca pe partea Caraibilor curentii de aer sunt altii si e normal ca vremea sa fie alta… Dar in doar cativa zeci de kilometri sa difere asa substantial? Pana la urma Panama are o latime de doar vreo 80 de kilometri intre capitala si Colon. Cat de diversa este tarisoara asta – de citit citisem; acum vedeam cu ochii mei.

Nu mai stiu exact dupa cat timp am vazut marea. Apoi o buna bucata de timp am mers cu marea fix langa noi; aveam impresia ca la un val mai mare apa va inunda soseaua. M-am minunat de aceste ape asa cum m-am minunat si de Pacific in octombrie 2015.

Am ajuns in Portobelo unde sunt ruinele unui vechi fort spaniol, despre care voi vorbi separat. Am mai mers vreo jumatate de ora pana in oraselul de unde am luat barca spre Isla Grande. Calatoria cu barca a durat cam 5 minute, nici n-am avut timp sa ma dezmeticesc. Eram fascinata de culoarea si claritatea apei. Intrai in apa si vedeai pe unde calcai, ceea ce in Pacific nu se intampla. Pacificul e nisipos.

Isla Grande

Am coborat in apa, nu era niciun doc amenajat. I-am platit baiatului 5 dolari, iar el ne-a intrebat cand ne intoarcem. Am stabilit ca pe la un 3-4 dupa-amiaza. Zona in care ne-a lasat era a hotelului Isla Grande. Am intrat, am platit 18 dolari pentru plaja si 2 scaune si iata-ne stand la soare pe nisipul alb udat de marea turcoaz. Nu era foarte multa lume si era destul de liniste; puteai auzi pasari, valuri, fosnet de frunze. A fost prima data cand am vazut o plaja amenajata mai frumos, ingrijita (iarba taiata, arbori toaletati etc) si curata; era mai turistica decat celelalte de pe Pacifc.

Isla Grande Beach

Tarmul pe care ne-a lasat barca. Isla Grande Resort.

Agua de pipa

Imediat si-a facut aparitia un baiat inalt, slab si negru care vindea “agua de pipa”: apa de cocos. Costa 2,5 dolari o nuca de cocos. Uitandu-ma in jur, am vazut o multime de palmieri si m-am gandit ca omul sta si culege nucile apoi le vinde. Cat am stat acolo a vandut un sac de nuci de cocos. Numai noi am luat 4. I-am vorbit in engleza, el noua in spaniola. Ne-a povestit ca mama lui e in Brooklyn, New York, iar sora lui in Washington DC si ca asteapta actele sa plece si el in New York. Pai si cu engleza?…m-am gandit.

Easy life

Apoi a trecut un nene cu bratari si coliere de vanzare. Mi-am luat o bratara facuta din scoici: “recuerdo de Isla Grande”. Am intalnit si o fata din Cehia care ne-a povestit ca de doi ani locuieste pe insula (moment in care ne-am intrebat retoric daca insula e locuita permanent; aveam impresia ca e doar turistica). Am intrebat-o cum de a ajuns tocmai aici, iar raspunsul a fost ca e de ceva timp in Caraibe, se tot plimba de pe o insula pe alta. In Isla Grande poate trai bine doar din vanzarea bratarilor si colierelor pe care le face. “Easy life” a spus zambind.

Rosa

Apoi a venit la noi Rosa. Voia sa ne arate ce lucruri are de vanzare, i-am spus ca n-am mai vrea sa vedem, apoi a mentionat ca face si masaj. Da, o vazusem facand masaj pe o masa mare si comfortabila aflata la umbra unui palmier. Ma prinsese. Aveam in gand sa ma duc sa o intreb cat si cum, numai ca Rosa mi-o luase inainte: 20 de dolari jumatate de ora, masaj de relaxare, tot corpul. A meritat toti banii. Mi-a facut mai mult de jumatate de ora, pentru ca gasise o zona mai tensionata si voia sa ma simt bine. Rosa era din Columbia. Era ciudat ca nu prea intelegeam ce zice; ce naiba, doar mai vorbisem cu oameni si desi nu raspundeam prea bine, macar intelegeam ceea ce spun. Apoi mi-am adus aminte de Angel care sta in Miami si care are prieteni din Costa Rica si alte tari vorbitoare de spaniola pe care le-am uitat. Toti acesti prieteni vorbitori de spaniola, atunci cand se intalnesc vorbesc in engleza, pentru ca in spaniola nu se inteleg! Cat de tare!

Celebrarea lui Iisus Negru

Pe la 3 am luat-o din loc sa vizitam insula. Erau cateva case dragute, altele mai vechi de pe care sarise vopseaua. Atmosfera era linistita, copiii se plimbau cu bicicleta, cainii stateau tolaniti la umbra, oamenii erau mai toti prin apa, unii pe la micile terase. Ne-am oprit si noi la o terasa care avea mese si in apa. Stand la masa, puteai admira statuia unui Iisus Negru, pentru care Isla Grande e faimoasa. Acest Iisus Negru are si o sarbatoare a lui: 21 octombrie. Tare as fi vrut sa stau mai mult pe acolo si sa-i intreb pe oameni care-i treaba cu acest Iisus, si-apoi care-i treaba cu Iisus cel alb. Ce o fi in mintea lor? Ce frumoase sunt mintile oamenilor…

Black Jesus

Terasa cu priveliste la Iisus Negru.

Peste cu patacones

Am mancat un peste cu patacones – platane (un fel de banane) prajite si zdrobite. Chelnerul m-a intrebat daca sunt din Rusia sau Italia, pentru ca vorbesc spaniola cu accent rusesc…hehe. Si-ntr-un final am ajuns la locul unde amerizasem dimineata. Vazusesm o barca aproape plina si l-am intrebat pe om daca incapem si noi, cand ne striga baiatul care ne adusese. “Va asteptam, nicio grija” ne-a spus dezlegand barca. Noi nu ne asteptam, sincera sa fiu. Dar a fost dragut din partea lui. Sigur ca l-am si platit, nu ne-a asteptat degeaba.

And in the end the sky above is Carribean Blue

Mi-a placut. Intreaga zi. A meritat. Toti banii si toata durerea de cap de dupa. De la insolatie.

“Easy life” zise cehoaica…