De vorba cu domnul Anton Carabelaian, fiul faimosului cafegiu armean Avedis Carabelaian

Am intrat in magazin si domnul Florescu ma intampina cu un zambet larg si-mi spune cu o satisfactie nemaipomenita:

“Ai noroc! Ai mare noroc! Ti-l prezint pe domnul Anton Carabelaian, fiul mentorului meu! Bunicul sau a avut o pravalie la Caracal!”

Mi-a starnit imediat curiozitatea si mi-am dat seama ca norocul mi l-am facut singura, alegand in acea dimineata de mai, sa ma opresc din drumul meu, in ce credeam eu a fi o scurta vizita pe care i-o faceam domnului Florescu.

Era o dimineata dintr-acelea speciale, in care toate lucrurile se leaga, totul e in armonie si nimic nu trebuie fortat, trebuie doar sa te lasi purtat spre momentele ce se deschid inaintea ta. Domnul Anton parea a fi deschis sa povesteasca, eu eram deschisa sa ascut povesti, asa ca ne-am asezat la cafea si-am inceput.

Domnul Anton Carabelaian are 83 de ani, traieste in New York din 1975 si in ultima perioada, a venit in fiecare an in Romania pentru o vacanta de o luna, in care isi viziteaza prietenii si locurile dragi. In New York, se duce la sala de 3 ori pe saptamana, cate 2 ore. Are un tonus de invidiat, si are lejeritatea omului deschis, care traieste viata pas cu pas si se bucura de tot ce ii ofera aceasta, mandru de realizarile sale, linistit si senin.

A plecat din Romania cu speranta in mai bine si visand la o viata decenta. In Romania anilor ’70, sotia sa lucra la o casa de schimb valutar, iar cand veneau controale de la Militia Economica, de fiecare data ii luau poseta, o intorceau si rasturnau tot ce era in ea. “In 53 de ani, niciodata nu i-am umblat in poseta! Daca imi trebuia ceva de acolo, ii duceam geanta si o rugam sa imi dea ea!” marturiseste domnul Anton cu emotie.

Intr-o zi, sotia ii spune calma si senina:

“Anton, tot aud ca pleaca armeni. Hai sa plecam si noi. De ce sa mai stam aici sa vina tot timpul murdarii astia sa-mi umble in poseta?!”

Si acesta a fost punctul de turnura. Domnul Anton a vorbit cu tatal sau  si au  hotarat  sa emigreze cu totii in Statele Unite.

Isi aminteste ca isi setase mintea cat inca mai erau in tara si asteptau plecarea, ca va fi greu, ca trebuie sa uite ca a fost inginer, ca poate de nevoie va trebui sa spele vase. In schimb, sotia lui gandea pozitiv si ii spunea mereu ca impreuna vor trece peste orice.

Au ajuns in State. Domnul Anton a facut un curs intensiv de 4 luni de limba engleza si intr-un final a reusit sa lucreze ce voia. Nu s-a dat inapoi de la nimic: a muncit munca fizica, a fost desenator, iar competentele, lucrul bine facut si atentia la detalii l-au facut remarcat, astfel ajungand sa lucreze ceea ce ii placea. Povestindu-mi detaliat experienta dumnealui din primii ani acolo,  am ajuns sa-l privesc pe domnul Anton ca pe un exemplu de cum sa accepti si  sa explorezi ce are viata de oferit, insa in acelasi timp sa tii viu in minte si in suflet visul tau, sa tii ochii larg deschisi, sa vezi oportunitatile si sa nu le lasi sa treaca pe langa tine.

Cum am o curiozitate, de fiecare data cand intalnesc romani plecati din tara, l-am intrebat cum i se par romanii din ziua de azi. Mi-a raspuns ca sunt schimbati, si nu in bine.

“ Eu tin minte, de cand eram copil, o zi faimoasa: Sf. Gheorghe. Tata deschidea pana la pranz, fiind sarbatoare mare. Asta cand aveam 7-8 ani, ca de la 12 ani trebuia sa fiu in pravalie – stiam sa prajesc cafeaua, sa prajesc nautul, stiam sa fac melanjul, sa fac cafea. N-am mers pe drumul asta si pe urma mi-a parut rau. Dar asta a fost destinul. Nu poti sa te opui. Poti sa-l modelezi, sa-l ajustezi, dar nu sa-l schimbi. Revenind la ziua de Sf. Gheorghe de atunci, stateam in usa pravaliei si ma uitam la oamenii care treceau pe strada: ZAMBEAU. Acum mergeti pe strada, vedeti oameni care zambesc! Nu-i vedeti.”

“O alta schimbare: oamenii nu mai stiu sa-si tina cuvantul. Nu exista asa ceva. Stabilesti cu ei, vorbesti ceva, ne intalnim la ora cutare. Sunt acolo. Trece o jumatate de ora, trec 45 de minute, eu inca astept acolo, astept de curiozitate. Apar si zic: nu cumva am asteptat cam mult? Si se scuza ca au intarziat putin. PUTIN?!”

Domnul Anton a numit aceste lucruri “schimbari in a exercita functia de om”. Mi-a placut expresia si mi-a ramas in minte.

Facand o paralela intre Romania si Statele Unite referitoare la modul in care se desfasoara lucrurile, mi-a spus: “Corespondenta intre companii: pai aici nu poti sa faci nimic daca nu ai stampila. Acolo nu exista stampila! Cand compania ti-a trimis o scrisoare si a pus numele unuia din companie acolo si antetul companiei, aia asa inlemneste. Nu trebuie stampila. Iar oamenii, cand se recomanda , nu spun ca sunt doctori in ceva, isi spun numele. Daca eu ma adresam presedintelui companiei, nu-i spuneam domnule, ii spuneam Richard. Si el imi spunea mie Anton. Respectul era acelasi. “

Am povestit mult si am trecut de la una la alta, dar nu puteam sa nu-l intreb mai multe despre tatal lui, faimosul cafegiu armean din inima Bucurestiului. Si mi-a povestit cum tatal lui, domnul Avedis Carabelaian, a venit in Bucuresti prin 1913-1914, la tatal lui, care avea in Bucuresti o pravalie de cafea si alte bunatati, ce se numea La Camila. In 1929, cu gandul sa se insoare, afla ca in Caracal exista o familie, Artinian, care avea o fata de 18 ani.Si pentru ca in vremurile acelea, casatoriile armene se intemeiau dupa cum dictau familiile, impreuna cu cel ce le-a devenit nas de cununie, Avedis pleaca in petit la familia din Caracal. Nu conta ca nu o vazuse niciodata pe fata. Cei doi s-au vazut, s-au placut si astfel Avedis Carabelaian si Virginia Artinian i-au devenit parinti domnului Anton. Bunicul Artinian avea in Caracal o pravalie de cafea si alte delicatese, pe care a tinut-o pana in 1931, cand s-a mutat la Bucuresti. Nu mai stie exact locul unde era amplasata pravalia, nici cum se numea, cert este ca putem spune ca in Caracal exista inca din 1900 o traditie in domeniul cafelei.

Revenind in Bucuresti, Avedis Carabelaian si-a deschis pravalia lui, La Martinica, pe care domnul Anton o descrie ca fiind “extrem de frumoasa, era feerica”. Tavanul era albastru, cu stele aurii. Rafturile in stil indian aveau lumini colorate ascunse in spate, iar seara, cand se aprindeau luminile, era o atmosfera de vis. Masina lui de prajit cafea, rosie, cu toba argintie in care se punea cafeaua, statea in vitrina, ca un adevarat obiect de arta. Era o pravalie cu delicatese. Pe langa cafea, aveau: roscove, ciocolata elvetiana si prajiturele mici invelite in celofan, o combinatie de fructe si ciocolata.

Domnul Anton, isi aminteste cum prin 1960 si ceva, cand tatal sau era aproape de pensionare, acesta din urma a fost invitat de catre Stefan Voitec, presedintele Marii Adunari Generale , pentru a purta o discutie si a primi cateva sfaturi de actiuni pe care Romania ar trebui sa le puna in aplicare pentru a avea o cafea buna. Domnul Avedis a onorat invitatia si a fost primit inca din anticamera de insusi Stefan Voitec, si poftit in biroul acestuia. Ca raspuns pentru informatiile ce i-au fost solicitate, cafegiul a spus ca in magazinul sau puteai gasi 5 sortimente de cafea Santos Brazilia,puteai gasi cafea Columbia, Rio, Ceylon. Pe langa acestea, facea melanjuri in functie de ce voia clientul: voia o cafea tare, atunci ii propunea Columbia sau un amestec pe baza de Columbia; isi dorea o cafea parfumata, ii propunea Rio, Ceylon, Java sau melanjuri facute de el.

“Nu putem noi in Romania sa facem asa ceva!” exclama Stefan Voitec, uimit de cele auzite.

Cu alte cuvinte, energia lui Avedis de a continua si imbunatati mereu afacerea sa, venea tocmai din satisfactia  clientilor sai. Iar succesul sau venea din atentia acordata clientilor sai. Oferea calitate si astfel isi invata clientela sa consume calitate, sa nu se multumeasca cu mai putin de atat. Si observ cu bucurie  ca domnul Florescu a pastrat aceast obicei al calitatii, asa cum si in Caracal, fara a banui macar ca a existat candva o traditie a cafelei, un iubitor de frumos si de cafea a deschis o cafenea ce isi propune sa ridice pretentiile consumatorilor de acolo, sa fie un exemplu de frumos si bun gust.

Ma emotionez la gandul ca astfel de oameni au existat dintotdeauna, si vor continua sa existe, indiferent de piedicile pe care le vor intalni. Acestia sunt oameni care isi vor dori evolutia lor si a  oamenilor de langa ei si vor face tot posibulul sa  o faca posibila. Sunt oameni preocupati de infrumusetarea permanenta a locului in care traiesc.

Revenind la poveste, inainte de a iesi la pensie, Avedis Carabelaian l-a propus pe cel ce i-a devenit ucenic, Gheorghe Florescu pentru a-i lua locul la magazinul din Hristo Botev. Si astfel traditia lucrului bine facut si preocuparea pentru satisfacerea nevoilor clientelei s-a transmis mai departe si o intalnim si astazi in magazinul Delicatese Florescu, pe strada Radu Cristian, nr 6.

Dupa ce a iesit la pensie, Avedis a emigrat in Statele Unite. Dosarul de plecare a fost aprobat cu greu, insa in 1973 el si sotia sa au ajuns in America.  In acele vremuri, Statele Unite aveau grija de pensionari, chiar daca nu lucrasera niciodata pe teritoriul lor. Ajunsi acolo, Avedis si sotia sa au primit pensie, cartele pentru alimente, asistenta medicala gratuita, mai mult de jumatate din chirie fiind platita de catre stat.  Domnul Anton isi aminteste si astazi uimirea tatalui sau:

“Doamne Maica Domnului! Cum poate sa existe asa o tara in lumea asta: n-am lucrat nicio zi, vin la ei si imi dau toate astea!”

Emotionat, domnul Anton imi spune:

“Daca ajungea acolo, dar asta este presupunerea mea, cand ar fi avut 60 de ani, el deschidea pravalie acolo si ii topea. Ii topea, ca avea darul asta: avea darul de a atrage clientela; era innascut in el.”

L-am intrebat daca s-ar mai intoarce in Romania. “In vizita” mi-a raspuns.

Si am plecat de acolo plina de bucurie si increzatoare in lume. M-am bucurat ca am avut inspiratia sa ma opresc sa-l salut pe domnul Florescu. M-am bucurat ca am amanat cu mai bine de doua ore ce imi propusesem sa fac in acea zi pentru a descoperi un om frumos cu povesti incredibile. Nu-mi ramane decat sa va reamintesc ca atentia la ce se deschide in jurul vostru va poate purta in locuri nebanuite din voi si va poate deschide noi cai catre oriunde aveti de ajuns.